„Am simțit că nu am aer. Am atins punctul în care mă bucuram pur și simplu că meciul s-a terminat”. Roger Federer a explicat eliminarea-surpriză în optimile de la US Open și arată cu degetul către organizatori. Cifrele prăbușirii

  • Publicat:
  • Actualizat:

Roger Federer va absenta pentru doar a 3-a oară în 15 ani din sferturile US Open, după ce a fost învins surprinzător de australianul John Millman în optimi, scor 3-6, 7-5, 7-6(7), 7-6(3), după trei ore și 34 de minute. Elvețianul nu pierduse niciodată la New York în fața unui sportiv din afara Top 50, iar fanii s-au alarmat imediat.

Jucătorul în vârstă de 37 de ani a explicat la conferința de presă de după partidă că a suferit mult pe teren, din cauza condițiilor meteo, combinația de căldură și umiditate fiindu-i fatală, chiar dacă duelul s-a purtat în nocturnă și s-a încheiat cu puține minute înainte de ora locală 1:00. „Am atins punctul în care mă bucuram pur și simplu că meciul s-a terminat. Am simțit că nu am aer. Zero aerisire, ventilație. Creează o stare de disconfort. Nu ai ce să faci, decât să transpiri și să tot transpiri cu cât meciul avansează. Și cu cât meciul se lungește, cu atât pierzi mai multă energie. Nu știu, dintr-un motiv sau altul, am suferit în condițiile din această noapte. Este una dintre primele dăți în care pășesc așa ceva. John s-a descurcat mai bine. Poate pentru că vine din cel mai umed loc de pe pământ – Brisbane. Am știut de la început că am în față o provocare. Dar, m-am antrenat în condiții și mai grele, pe zi, la temperaturi mai ridicate„, a declarat Roger Federer, după o partidă în care a transpirat evident, cu mult mai mult decât o face în mod normal.

Federer a explicat, mai departe, că turneul pe care nu l-a mai câștigat de zece ani s-a schimbat enorm. „Acoperișul a schimbat total circulația aerului pe Arthur Ashe Stadium. Cred că, pur și simplu, este alt US Open. Ca să nu mai spun că anul acesta condițiile au fost și mai lente! Ai pantaloni uzi-leoarcă, totul e ud-leorcă pe tine. Mingile – și ele. Încerci să joci, dar totul devine din ce în ce mai lent pe măsură ce încerci să execuți lovituri câștigătoare„, s-a plâns numărul doi mondial.

John Millman (29 ani, 55 ATP) i-a dat dreptate lui Federer. „Eu nu transpir mult, dar astăzi curgeau picăturile de pe mine. Au fost condiții brutale toată săptămâna„, a mărturisit și australianul, care îl va înfrunta mai departe pe Novak Djokovic, în sferturi.

! Interesant este că, deși condițiile au fost brutale, iar Federer, un jucător despre care s-a spus de multe ori, în glumă, că termină meciurile cu prosopul uscat, a transpirat mult, acesta nu a solicitat implementarea regulii de condiții extreme, deși ar fi avut dreptul să o facă, la capătul celui de-al treilea set. Roger Federer ratase numeroase șanse în ultimele două manșe: a servit la 5-4 în setul doi, pentru 2-0 la seturi, dar a irosit două mingi de set, apoi a lăsat să îi scape o nouă minge de set în al treilea, la 6-5 în tiebreak.

Cifrele prăbușirii cvintuplului campion de la New York

Pe teren, problemele lui Federer s-au tradus astfel: în startul setului doi a ratat 18 din 24 de prime servicii într-un game maraton, salvat totuși după 7 mingi de break ale lui Millman. Până la urmă, elvețianul a cedat din mână setul secund de la 5-4 și 40-15 la serviciu, apoi a comis două duble greșeli consecutive în tiebreak-ul setului patru. În plus, sportivul cu 20 de titluri de Mare Șlem în CV a comis 76 de greșeli neforțate!

49% a fost procentajul final al lui Roger Federer la frecvența primului serviciu în partida din optimi – media sa stagională fiind de 62% la startuâl acestui turneu, potrivit cifrelor furnizate de site-ul ATP

8 din 11 mingi de break a ratat Roger Federer, având o rată de conversie de doar 27%. Media sa în sezon era de 41% la mingi de break valorificate

US Open 2018 a fost, astfel, de un super-duel în sferturi între Roger Federer și Novak Djokovic, campionii de la Wimbledon și, respectiv, Australian Open 2018.

Tabloul sferturilor, la simplu masculin:

  • Rafael Nadal (#1) – Dominic Thiem (#9)
  • Juan Martin del Potro (#3) – John Isner (#11)
  • Marin Cilic (#7) – Kei Nishikori (#21)
  • Novak Djokovic (#6) – John Millman
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment…
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
"Va fi dat afară". Scenariul care poate provoca ruptura dintre Marius Şumudică şi Rapid: "A anunţat el"
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Final pentru Călin Georgescu. Candidatura va fi respinsă și de CCR: Îi va refuza cererea!
Final pentru Călin Georgescu. Candidatura va fi respinsă și de CCR: Îi va refuza cererea!
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cel mai mare lot de debutanţi din Formula 1 din ultimii ani: cine ia locul campionilor
Cel mai mare lot de debutanţi din Formula 1 din ultimii ani: cine ia locul campionilor
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
×